Despre psihoterapie

Articole

DE CE SĂ PLĂTESC CA SĂ VORBESC CU CINEVA? AM PRIETENI CU CARE VORBESC CÂT VREAU, GRATIS.

Dacă avem prieteni de încredere, cu care putem vorbi orice, să ne bucurăm și să fim recunoscători. Dar atenție! Uneori, când e prea mult, propriile probleme pot împovăra sau prietenie.

Terapia are un model medical : pornește de la o suferință (simptom) și urmărește vindecarea sau cel puțin ameliorarea ei, pe baza unor modele teoretice rezultate din practica clinică („la patul bolnavului”) și cercetare (studii).

Uneori prietenii pot vedea semnele, dar nu neapărat le vor înțelege sensul. Toți putem vedea o radiogramă, dar imagistul și medicul specialist știu ce înseamnă zonele albe sau negre…

Și la nivel sufletesc suntem cel puțin la fel de complecși. Putem vedea un anumit simptom la cineva, să spunem un atac de panică, dar pe terapeut îl vor interesa istoricul, factorii declanșatori, sursa acelei cantități imense de angoasă (în terapiile care se interesează și de cauză), sursă care poate rămâne necunoscută tuturor cunoscuților. și chiar pacientului însuși.

O primă diferență între prietenie și psihoterapie este faptul că terapeutul nu vorbește despre viața sa personală, în timp ce prietenia presupune reciprocitate.

Ascultarea terapeutică este diferită: atentă, profundă, pe mai multe niveluri, confidențială, activă, empatică, uneori tăcută.

Atenția este când concentrată, când flotantă, liberă , ceea ce se spune și mai ales la ceea ce nu se spune, la verbal și non-verbal, la detalii aparent neimportante, la propria intuiție.

De multe ori, tot ce avem nevoie este ca persoana cu care vorbim sa asculte si sa … taca. Este atât de greu să asculți să taci. Toată lumea vrea să vorbească, să se exprime și să se afirme. Puțini sunt dispuși să tacă și să facă altcuiva în spațiul lor psihic, să ofere altuia timp din timpul lor.

Ascultarea terapeutică este activă , foarte atentă la reacțiile pe care vorbitorul le produce în mintea și în sufletul ascultătorului (analiza contratransferului).

Ascultarea pe mai multe niveluri , între conștient – inconștient, manifest – latent, real – simbolic presupune și o teorie a aparatului psihic, dar mai ales o practică îndelungată, care formează „urechea analitică”.

Terapeutul trebuie să aibă capacitatea (dobândită în analiza personală și prin formare) de a discerne ce anume vine de la pacient și ce vine din sine (de la terapeut), ca să nu proiecteze propriile conținuturi asupra pacientului.  Acest lucru ar crea o situație de impas, pentru că terapeutul are o pată oarbă sau un unghi mort în care nu vede clar. În astfel de situații, e nevoie de un terț obiectiv care se numește supervizor.

Un terapeut nu va lua lucrurile la modul personal altele și altele). Adică va avea capacitatea de a avea .

Odată conținut, stările pacientului au nevoie să fie prelucrate, înțelese, puse în legătură, integre. Aici, terapeutul face o muncă de metabolizare , împreună cu pacientul, o extragere de nutrienți care să hrănească Eul în creșterea pacientului.

Ascultarea terapeutică mai este și neutră , în sensul că terapeutul „nu ține” cu nimeni, nici cu pacientul împotriva celorlalți, nici cu ceilalți împotriva pacientului. Nu ține nici măcar cu o instanță a pacientului împotriva celorlalte. El caută să fie obiectiv, deși implicat profund subiectiv (cu tot ceea ce este, simți și știe).

Este nevoie ca terapeutul să asigure un climat de siguranță emoțională , în care pacientul să simtă că poate comunica absolut orice dorește, nu în pericolul de a fi judecat. Jung spunea: a gândit nu e ușor, deci să lăsăm mulțimea să-și pronunțe judecată. Așadar, cu cât vom înțelege mai mult, cu atât vom judeca mai puțin.

În același timp, pacientul nu va fi presat să comunice ceea ce nu dorește sau nu poate încă, pentru că asta ar fi ceva abuziv. Terapeutul va avea răbdare și capacitatea de a nu înțelege pentru moment .

Confidențialitatea este asigurată de Codul deontologic al profesiei de psiholog și face parte din contractul de terapie.

Notă : Tocmai am prezentat un model ideal de psihoterapeut. Să nu ne lăsăm orbiți de ideal, dar nici să nu pierdem din vedere.